BursaTransport

Statistici BursaTransport

13.748 marfuri disponibile
2.867 camioane disponibile
30.468 marfuri in ultimele 24h
2.635 camioane in ultimele 24h
16 utilizatori online
22.828 utilizatori activi
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Pagina pentru imprimare

04-09-2017

Polita de asigurare CMR. Doctrina si practica judiciara

 

Polita CMR are rolul sa asigure marfa deteriorata, avariata sau distrusa pe durata transportului, conform art. 17 si 23 din “Conventia privind contractul pentru transportul international de marfuri pe sosele” din Romania si din afara tarii noastre.

Polita de asigurare CMR are ca obiect asigurat raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru pagube produse marfurilor transportate intern si/sau international cu vehicule mentionate expres in polita de asigurare.

Polita intra in vigoare la primirea marfurilor de catre transportator (atunci cand marfa intra in posesia transportatorului) si isi incheie valabilitatea la livrarea acestora beneficiarului, la locul de descarcare (la eliberare).

 

STABILIREA RASPUNDERII:

Din punct de vedere legislativ, asigurarea CMR este o asigurare facultativa care se supune prevederilor Conventiei privind contractul pentru transportul international de marfuri pe sosele (Conventia CMR). Potrivit acesteia, transportatorul este exonerat de raspundere daca riscurile mentionate mai sus au avut drept cauza „o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa, un ordin al acesteia nerezultand dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al marfii sau circumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea preveni.’’

 

Pe de alta parte, carausul nu poate fi exonerat de raspundere daca invoca drept motiv de producere a daunei defectiunea vehiculului folosit pentru efectuarea transportului sau culpa persoanei (sau a prepusilor acesteia) de la care a fost inchiriat vehiculul.

 

Polita CMR acopera riscurile din momentul primirii marfurilor pana cand acestea sunt predate destinatarului. Deteriorarea marfurilor inainte de incarcare sau dupa descarcarea lor nu este prevazuta in contract. In aceste cazuri compania de asigurari nu ofera despagubiri.

 

In ceea ce priveste furtul, acest risc este specificat sub forma unei clauze suplimentare. In functie de societatea de asigurari la care este incheiata polita, furtul poate fi acoperit integral, partial sau doar furtul prin efractie. 

 

Asigurarea CMR nu acopera urmatoarele tipuri de riscuri:

-   producerea de pagube indirecte,

-   scaderea preturilor marfurilor pe perioada in care sunt transportate,

-   pagube care apar in caz de desfasurare a unui razboi sau actiuni precum tulburari civile

-   sau costuri impuse de transformarea sau imbunatatirea marfurilor care sunt transportate.

 

In acelasi timp, pentru orice paguba produsa marfurilor care nu este specificata in contractul de asigurare, compania de asigurari are dreptul sa refuze acordarea de despagubiri. 

Un transportator incheie o asigurare CMR pentru a fi despagubit in momentul in care marfa este deteriorata sau distrusa complet in urma unor incidente care apar pe parcursul transportului. Autovehiculele cu care se efectueaza transportul se pot afla in proprietate, sunt inchiriate sau sunt in regim gestiune.

 

ASIGURAREA CMR VERSUS ASIGURARILE AUTO

Polita CMR nu despagubeste avariile produse masinii cu care se efectueaza transportul. Pentru despagubirea masinii este nevoie de o asigurare auto. In schimb, trebuie specificat autovehiculul cu care se efectueaza transportul in contractul pentru asigurarea CMR pentru a putea fi despagubite daunele care apar in urma transportului efectuat cu respectivul autovehicul. 

 

CMR reprezinta asigurarea de raspundere a transportatorului pentru marfa transportata in calitate de caraus. Acest tip de asigurare se adreseaza companiilor care realizeaza transporturi in tara sau in strainatate cu vehicule din proprietatea personala, inchiriate sau in gestiune, in caz de distrugere a marfurilor din dotare. Practic este asigurata marfa, fara nici o legatura cu asigurarea care se face masinii.

Acest tip de asigurare se incheie pe un anumit transport, pe o calatorie sau pentru o anumita perioada de timp. Dincolo de acest aspect, polita CMR acopera riscurile din momentul primirii marfii pana la predarea acesteia, fiind asigurate pierderea totala, partiala sau deteriorarea produselor care sunt transportate. Mai este inclusa si depasirea termenului de livrare.

 

Sunt situatii in care transportatorul nu va fi tras la raspundere, respectiv, atunci cand:

a) folosirea de vehicule descoperite, fara prelate, daca aceasta folosire a fost convenita intr-un mod expres si mentionata in scrisoarea de trasura;

b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru marfurile expuse prin felul lor la stricaciuni sau avarie, cind aceste marfuri nu sint ambalate sau sunt rau ambalate;

c) manipularea, incarcarea, stivuirea sau descarcarea marfii de catre expeditor sau destinatar sau de catre persoane care actioneaza in contul expeditorului sau al destinatarului;

d) natura unor marfuri expuse, datorita cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la pierderea totala sau partiala, fie la avarie in special prin spargere, rugina, deteriorare interna si spontana, uscare, curgere, pierdere normala sau prin actiunea insectelor sau a rozatoarelor;

e) insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f) transportul de animale vii.

In cazul riscului de furt, acesta este tratat diferit de companiile de asigurari. Sunt companii care nu considera furtul ca facand parte dintr-o asigurare CMR. Acestea considera ca cel care transporta nu poate fi invinuit de furt. Cei mai multi asiguratori despagubesc doar furtul prin efractie. 


Alte companii de asigurare includ si riscul de furt. Ele au in vedere faptul ca acesta este destul de probabil sa se intample. In aceste cazuri furtul este mentionat ca si clauza suplimentara. Asiguratul trebuie sa plateasca o suma de bani suplimentara, dincolo de prima de asigurare obisnuita. 

Valoarea sumei maxime pe care asigurarea o acopera se calculeaza plecand de la pretul marfurilor pe piata in momentul in care aceasta este predata de catre expeditor transportatorului. La calculul valorii se poate tine cont de cursul bursei si/sau de pretul curent de pe piata. Daca nu se pot aplica aceste criterii, valoarea marfurilor va fi calculata prin comparatia cu valoarea uzuala a marfurilor de acelasi tip si aceeasi calitate. 

Daca au aparut daune din cauza ca a fost depasit termenul de livrare, transportatorul va trebui sa plateasca despagubiri pana la nivelul maxim egal cu nivelul taxelor de transport. Pentru aceasta pagubitul trebuie sa aduca dovezi edificatoare din care sa reiasa ca daunele sunt cauzate de depasirea termenului de livrare. 

La stabilirea pretului pentru asigurarea CMR se tine cont si de suma asigurata pe care o stabilesc de comun acord transportatorul si compania de asigurari. Daca persoana care solicita asigurarea accepta incheierea politei cu fransiza, prima de asigurare va fi mai mica decat in mod normal. 

 

VALABILITATEA ASIGURARII CMR

Durata asigurarii CMR variaza intre o luna si un an.
Conform art. 23 din CMR, cand in sarcina transportatorului se pune o despagubire pentru pierderile de marfa suferite, despagubirea se calculeaza dupa valoarea marfii la locul si in momentul primirii acesteia in vederea transportarii ei.

CAPCANA INTELEGERILOR NESCRISE

Uneori, polita CMR nu acopera eventualele daune, din cauza inadvertentei dintre situatia reala si datele inregistrate in documentele de transport. De exemplu, locul in care se descarca de fapt marfa poate fi altul decat destinatia finala mentionata in scrisoarea de trasura CMR, in baza unei solicitari agreate de catre partile contractului de transport.


In acest caz, marfa nu va fi acoperita de polita de asigurare CMR pe distanta dintre locul in care acesta a livrat marfa conform conventiei cu beneficiarul si destinatia finala mentionata in scrisoarea de trasura. De exemplu, daca in scrisoarea de trasura este mentionata ca destinatar o firma din Nadlac, dar descarcarea se face la un punct de lucru din Arad, marfa nu este asigurata pe traseul dintre Nadlac si Arad.         

 

FURTUL DE MARFA IN PRACTICA INSTANTELOR DE JUDECATA

  • Prin Decizia 1086 din data de 23.09.2015, atat instanta de fond, cât și instanta de control judiciar au retinut faptul ca ’’ În cazul asigurării privind răspunderea cărăuşului pentru marfa transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în situaţia în care există o culpă a transportatorului. În mod corect instanţa de fond a interpretat prevederile art. 17 pct. 1 şi 2 din CMR care arată în mod expres faptul că nu există risc asigurat dacă transportatorul este exonerat de răspundere în cazul unor „circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.

În speţă, s-a pus problema de a se stabili dacă furtul mărfii reprezintă sau nu un eveniment imprevizibil pe care transportatorul nu putea să-l evite, deci un eveniment de natură să-l exonereze pe acesta de răspunderea pentru pierderea mărfii. Pentru ca exonerarea de răspundere să poată interveni, trebuie ca împrejurările care blochează executarea contractului să fie independente de voinţa părţilor şi să nu poată fi controlate. Este dificil a aprecia cu caracter general dacă un anume eveniment este sau nu previzibil. Faţă de prevederile art. 17 CMR şi art. 2 şi art. 3 din condiţiile de asigurare s-a considerat că răspunderea cărăuşului intervine şi pentru simpla culpă ce include şi riscul previzibil al furtului mărfii.

 În legătură cu vinovăţia transportatorului, în mod corect instanţa de fond a arătat că asiguratul şi prepusul acestuia sunt în culpă şi ca atare răspund pentru pierderea mărfii potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, pentru că nu au luat măsurile de securitate necesare pentru supravegherea mărfii în condiţiile în care singurul şofer care transporta marfa a părăsit mijlocul de transport şi incinta parcării insuficient împrejmuite, iar marfa a rămas nesupravegheată. Aceste împrejurări de fapt au rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declaraţia şoferului dată atât în faţa organelor de poliţie din Marea Britanie cât şi în faţa instanţei de judecată şi nu au fost combătute de pârâtă. Reţinând răspunderea transportatorului potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, rezultă că intervine riscul asigurat prin poliţa de asigurare şi ca atare intervine obligaţia asigurătorului de plată a indemnizaţiei de asigurare.

Un alt aspect invocat de către societatea de asigurari se referă la încălcarea clauzelor contractuale raportat la împrejurarea că poliţa de asigurare nu avea contractat riscul de furt pentru care trebuia achitată o primă de asigurare suplimentară. Susţinerile societatii de asigurare nu pot fi avute în vedere întrucât poliţa cuprinde expres riscul asigurat ca fiind răspunderea transportatorului pentru pagubele produse mărfurilor transportate, rubrica de menţiuni speciale nefiind completată. Societatea de asigurare a arătat că pentru poliţe de asigurare asemănătoare, la rubrica menţiuni ar apărea asigurarea suplimentară pentru furt în baza unei prime de asigurare suplimentară, însă ignoră faptul că pentru o poliţă asemănătoare cu cea din cauză în care riscul de furt nu apărea menţionat, a achitat intimatei despăgubirile. În speţă însă, obligaţia de plată a despăgubirilor se raportează strict la poliţa de asigurare încheiată de părţile din dosar, pentru transportul respectiv şi nu la alte poliţe de asigurare, astfel că orice referire la alte poliţe nu prezintă interes în cauză.

 Includerea acoperirii riscului de furt este diferită de la o societate de asigurare la alta, iar în cazul pârâtei, de la o poliţă la alta. Astfel, unii asiguratori nu consideră furtul ca făcând parte dintr-o asigurare CMR, apreciind că paguba produsă prin furt nu ar fi vina transportatorului, dar există şi asiguratori care acoperă  furtul total sau parţial incluzând aceasta în poliţă ca o clauză suplimentară, pentru care solicită plata unei prime suplimentare. Faptul că pentru furt pârâta a înţeles să includă sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezintă relevanţă atâta timp cât în poliţa din litigiu nu există menţiuni exprese în sensul excluderii furtului ca risc asigurat. Obiectul asigurării CMR îl constituie răspunderea companiilor ce efectuează transporturi naţionale sau internaţionale pentru pierderea,avarierea sau distrugerea mărfurilor încredinţate pentru transport, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cazul prezentei poliţe de asigurare, subzistă răspunderea transportatorului întrucât nu există nici o menţiune privind excluderea furtului din riscurile asigurate menţionate în cuprinsul condiţiilor de asigurare la art.3.’’


*****

  • Intr-o alta speta, s-a retinut faptul ca furtul mărfii nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii contractuale, iar circumstanţele în care s-a produs (parcarea autovehiculului pe timpul serii pe o stradă publică, într-un loc nesupravegheat) puteau fi evitate şi consecinţele puteau fi prevenite prin asigurarea pazei bunurilor de către unui dintre cei doi şoferi.( Decizia nr. 2809 din 25-sep-2013 a ICCJ)

 

*****

  • Momentul de la care se naşte în sarcina asiguratului obligaţia notificării asigurătorului este producerea evenimentului asigurat. Data producerii riscului asigurat apare ca fiind deosebit de importantă pentru părţile contractului de asigurare, deoarece din acel moment asiguratul a cunoscut că a suferit o daună şi că, începând din acel moment, el are dreptul să pretindă indemnizaţia de asigurare, iar asigurătorul ia act că s-a produs o pagubă ce cade sub incidenţa contractului de asigurare, care dă naştere obligaţiei acesteia de a indemniza pe asigurat. (Î.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1324 din 24 februarie 2005) 

 

Data producerii riscului asigurat apare ca fiind deosebit de importantă pentru părţile contractului de asigurare, deoarece din acel moment asiguratul a cunoscut că a suferit o daună şi că începând din acel moment el are dreptul să pretindă indemnizaţia de asigurare, iar asigurătorul ia act că s-a produs o pagubă ce cade sub incidenţa contractului de asigurare, care dă naştere obligaţiei acesteia de a indemniza pe asigurat.

Este de reţinut în acest sens că nu valoarea în bani şi nici proba care stabileşte ce sumă ar putea pretinde asiguratul, elemente constitutive ale dosarului de daună ce se întocmeşte ulterior, nu constituie momentul naşterii dreptului la indemnizaţie, ci producerea evenimentului asigurat.

Drept urmare, acesta este momentul de la care se naşte în sarcina asiguratului obligaţia notificării asigurătorului.

Cum în contractul de asigurare părţile nu au stabilit un termen fix, obligaţia de notificare a reclamantei, în calitatea sa de asigurat, urma a fi îndeplinită într-un termen rezonabil care, potrivit anexei 4 la contract, era stabilit ca fiind imediat, la aflarea producerii riscului asigurat.

În cauză, asigurătorul nu a fost notificat în termen, respectiv imediat ce asiguratul a aflat despre producerea riscului asigurat, cu referire la sustragerea de mărfuri din autocamion în timpul efectuării transportului contractat. Drept urmare, asigurătorul a fost în imposibilitate de a participa la stabilirea cauzelor şi întinderea pagubei produse.

 

*****

  • Intr-o alta cauza, reclamanta a aratat ca are ca obiect principal de activitate transportul rutier de marfuri. In aceste imprejurari, intre parti s-a incheiat la data de 8.02.2013 Polita privind asigurarea facultativa a autovehiculelor (...) cu valabilitate 12 luni in intervalul 11.02.2013-10.02.2014. Polita viza asigurarea marfurilor transportate in afara tarii cu auto utilitara DAF serie sasiu (...) , inmatriculata sub nr. (...) .
  • Tribunalul retine ca din polita de asigurare si conditiile de asigurare, ce fac parte integranta din polita, nu rezulta ca riscul de furt al marfii transportate nu se regaseste printre riscurile asigurate. Contractul incheiat de parti vorbeste despre acoperirea daunelor produse ca urmare a pierderii totale sau partiale a marfii, fara a defini notiunea de „pierdere”. Nici Conventia CMR nu prevede ce intra in notiunea de „pierdere”, situatie in care, neexistand nici un argument pentru a distinge intre pierderea marfii prin furt sau alte situatii care au avut ca si urmare pierderea, trebuie sa se interpreteze art.17 din Conventia CMR si art.2 din conditiile contractuale in sensul ca intra in riscul asigurat si pierderea marfii ca urmare a furtului ei.
  • Asigurarea este un contract de adeziune, in care asiguratul nu poate interveni pentru a stabili conditiile si clauzele, in consecinta, revine asiguratorului sarcina de a stabili in termeni clari si precisi riscurile de asigurare acoperite si cauzele de exonerare de raspundere, nefiind posibil a se invoca ca si cauza de exonerare de raspundere aspecte ce exced cadrului contractual.

In luna aprilie autoutilitara trebuia sa efectueze un transport de marfuri (anvelope) pe ruta Colmar Berg (Luxemburg)-Cisterna di Latina (Italia), asa cum rezulta din comanda de transport emisa de (...) , care la randul ei, contractase cu (...) , cumparatoarea anvelopelor in valoare de 74276,41 euro. In data de 22.04.2013, in apropierea orasului Novi Ligure (Italia), in timp ce soferul oprise pentru a se odihni, marfa transportata a fost furata in integralitate. Au fost anuntate organele de politie, constatandu-se ca in acea noapte avusesera loc mai multe furturi din camioane.

A fost anuntata societatea de asigurare despre eveniment, deschizandu-se dosarul de dauna nr. 255833. Intre timp, societatea cu care reclamanta incheiase contractul de transport a emis factura nr. (...) .

La data de 03.07.2013, parata a comunicat refuzul de plata a despagubirilor, pe motiv ca polita nu are acoperit riscul de furt de marfa, nefiind platita prima suplimentara pentru aceasta.

Reclamanta a aratat ca refuzul de plata este nejustificat. In polita nu se precizeaza ca este necesara plata unei prime suplimentare pentru acoperirea riscului de furt al marfii. Polita acopera si disparitia marfii, situatie in care se include si furtul. S-a sustinut ca parata doreste sa amane plata, intrucat nu contesta nici producerea riscului si nici cuantumul despagubirilor.

In polita de asigurare se face trimitere la conditiile CMR-cod 706/2010, din lecturarea carora se constata ca furtul nu este exclus de la asigurare. Conform art.2 din Conditiile de asigurare coroborat cu art.17 din Conventia de la Geneva, transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau avarierea marfii, produse intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cat si pentru intarzierea la eliberare. Furtul intra in cazurile de pierdere totala sau partiala a marfii, devenind incidenta obligatia de plata a asiguratorului. Cazurile de excludere prevazute de art.3 nu sunt incidente, parata neinvocand de fapt aceste prevederi.

Pentru a fi opozabila clauza suplimentara invocata pentru refuzul la plata, aceasta obligatie ar fi trebuit sa reiasa din conditiile de asigurare care fac parte din contract sau sa fi fost adusa la cunostinta in alt fel, ceea ce nu s-a intamplat.

Prin intampinarea inaintata Tribunalului Specializat Arges la data de 6.11.2014, parata (...) a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.

S-a aratat ca, potrivit art.2 din Legea nr.136/1995, in asigurarea facultativa raporturile dintre parti sunt reglementate potrivit contractului de asigurare. Prin urmare, sunt incidente conditiile de asigurare COD 706/2010-parte integranta a contractului de asigurare (...) . Din punct de vedere legislativ, asigurarea CMR este o asigurare facultativa care se supune prevederilor Conventiei referitoare la contractele internationale de marfuri pe sosele (Conventia CMR) incheiata la Geneva in 1956. Prin urmare, pretentiile formulate in cauza nu pot avea ca izvor decat raporturile de asigurare privind asigurarea facultativa CMR si riscul asigurat produs la 15.09.2011.

Acoperirea riscului de furt nu face parte din pachetul de baza al asigurarii CMR, astfel incat pentru acoperirea furtului total sau partial se include in polita o clauza suplimentara pentru care se achita o prima suplimentara. Acest lucru este necesar pentru ca asigurarea riscului de furt este apanajul unei polite Cargo, care este o polita de bunuri prin care se asigura marfa transportata, in timp ce CMR este o polita de raspundere civila unde trebuie sa existe o legatura de cauzalitate intre fapta asiguratului si prejudiciul creat.

Reclamanta nu a avut inclusa in polita de asigurare cumparata si asigurarea riscului de furt CMR.

Prin decizia Directiei paratei aprobata de Directoratul U.... nr. 99/7.03.2012 s-au stabilit conditiile de preluare si a riscului de furt la politele CMR, ceea ce inseamna ca pana la acea data riscul de furt nu era inclus in pachetul de baza, cum gresit presupune reclamanta. Prin aceasta decizie s-a hotarat ca si clauza suplimentara de risc de furt pe CMR sa se oferteze in anumite conditii, pe care reclamanta nu a probat ca le-a indeplinit pentru ca o asemenea clauza sa isi produca efecte.

Contractul de asigurare este un contract de adeziune, al carui continut si ale carui clauze sunt prestabilite in intregime de una dintre parti, cealalta parte fiind libera sa accepte sau nu contractul. Daca il accepta, devin aplicabile disp. art.1270 alin.1 din NCC, contractul fiind obligatoriu intre parti.

Reclamanta nu a invocat vreo imprejurare de nelegalitate a contractului incheiat intre cele doua parti, clauzele lui fiind obligatorii, cu atat ma mult cu cat sunt clar si precis formulate, fiind enumerate expres evenimentele asigurate si imprejurarile care exclud plata indemnizatiei de asigurare in caz de producere a evenimentului asigurat.

Prin urmare, raspunderea asiguratorului nu poate fi angajata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:

Intre reclamanta (...)  si (...) s-a incheiat un contract de transport prin care cea de-a doua societate a subcontractat reclamantei transportul marfii-anvelope, in valoare de 72.276, 41 euro, beneficiar fiind (...) (comanda de transport din 17.04.2013, acceptata de reclamanta –fila 61), transportul urmand a se realiza din Colmar-Berg -Luxemburg in Italia.

Transportul urma a se face in perioada 19.04.2013-23.04.2013, cu autocamionul (...) . Pentru transporturile externe realizate cu acest autovehicul, reclamanta a incheiat cu parata (...) contractul de asigurare facultativa CMR, conform politei (...) din 08.02.2013 (f.7 dos Trib. Specializat). In partea de jos a politei se mentioneaza ca parte integranta din contract conditiile CMR cod 706/2010. Polita de asigurare era valabila intre 11.02.2013-10.02.2014.

In noaptea de 21.04.-22.04.2013, in timp ce autocamionul era stationat intr-o localitate din Italia, pentru efectuarea perioadei obligatorii de odihna, persoane necunoscute au golit intreaga remorca plina cu cauciucuri, incuietoarea stanga a autovehiculului fiind fortata, iar soferii neauzind nimic (f.76).

Reclamanta a anuntat organele de politie si apoi a adresat paratei o cerere de plata a despagubirilor constand in contravaloarea marfii transportate si furate. S-a format dosarul de dauna nr. (...) (f.106 si urm.).

Prin adresa nr. (...) , parata a adus la cunostinta reclamantei refuzul platii, pe motiv ca polita nu acopera si riscul de furt de marfa, nefiind platita prima suplimentara pentru aceasta (f.14 dosar trib speializat).

Potrivit facturii nr.(...) , (...) , cocontractantul reclamantei, i-a solicitat plata contravalorii marfii lipsa, in cuantum de 74.276, 41 euro, ulterior formuland si cerere de interventie principala in aceasta cauza.

Tribunalul retine ca, potrivit art.1 din conditiile de asigurare de raspundere a transportatorului auto in calitate de caraus, pentru marfurile transportate, parte a contractului incheiat intre parti, prin eveniment asigurat se intelege evenimentul cauzator de daune care intra sub incidenta asigurarii, produs in perioada valabilitatii politei de asigurare. Conform art.2 din conditii, raspunderile cuprinse in asigurare sunt cele prevazute in art.17 si art.23 din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (CMR), al caror continut este preluat integral.

Astfel, conform art.17 din Conventia CMR, transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avarierea, produse intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cat si pentru intarzierea in eliberare. Articolul enumera la pct. 4 situatiile de exonerare de raspundere.

Conditiile de asigurare enumera la art.3 alte situatii de excludere din asigurare, printre acestea nenumarandu-se si furtul marfii transportate. De asemenea, din lecturarea conditiilor de asigurare rezulta ca partile nu au definit ce se intelege prin pierdere totala sau partiala.

Potrivit sustinerilor paratei, asumarea ca si risc asigurat a furtului marfii presupunea includerea in polita a unei clauze suplimentare, in conditiile stabilite de Directoratul Uniqa (f.95), prin decizia din 07.03.2012, respectiv cu aprobarea Directoratului, doar pentru transport de marfuri in trafic international si cu majorarea primei tarifare cu 30%.

In legatura cu aceasta aparare, tribunalul retine ca din polita de asigurare si conditiile de asigurare, ce fac parte integranta din polita, nu rezulta ca riscul de furt al marfii transportate nu se regaseste printre riscurile asigurate. Contractul incheiat de parti vorbeste despre acoperirea daunelor produse ca urmare a pierderii totale sau partiale a marfii, fara a defini notiunea de „pierdere”. Nici Conventia CMR nu prevede ce intra in notiunea de „pierdere”, situatie in care, neexistand nici un argument pentru a distinge intre pierderea marfii prin furt sau alte situatii care au avut ca si urmare pierderea, trebuie sa se interpreteze art.17 din Conventia CMR si art.2 din conditiile contractuale in sensul ca intra in riscul asigurat si pierderea marfii ca urmare a furtului ei.

S-a sustinut de catre parata ca reclamanta trebuia sa stie ca fac parte din polita doar conditiile de asigurare CMR, iar nu si cele ale asigurarii Cargo, specifice asigurarii pentru furt. Insa, asigurarea Cargo are ca si asigurat pe proprietarul marfii transportate, carausul neputand fi beneficiarul despagubirii decat in situatia in care asiguratul este si caraus, interesul asigurarii fiind dreptul de proprietate asupra bunului asigurat. Or, acoperirea riscului de furt al marfii transportate  prin asigurarea contractata de caraus-reclamanta nu are nicio legatura cu dreptul de proprietate asupra marfii, prin urmare asigurarea Cargo nu are incidenta in speta de fata.

In situatia in care in polita sau in conditiile de asigurare CMR nu se prevede expres ca furtul marfii nu este risc asigurat, revenea paratei obligatia de a dovedi ca a adus la cunostinta reclamantei aceasta situatie, aceasta refuzand asumarea clauzei suplimentare. Or, o astfel de proba nu a fost facuta de catre parata (in acest context, trebuie subliniat ca parata nu a depus nici un inscris, proba solicitata prin intampinare fiind administrata ca urmare a rolului activ manifestat de instanta), astfel incat nu se poate imputa reclamantei nesolicitarea si neacceptarea unei clauze suplimentare despre a carei existenta nu avea cunostinta. Tocmai pentru ca asigurarea este un contract de adeziune, in care asiguratul nu poate interveni pentru a stabili conditiile si clauzele, revine asiguratorului sarcina de a stabili in termeni clari si precisi riscurile de asigurare acoperite si cauzele de exonerare de raspundere, nefiind posibil a se invoca ca si cauza de exonerare de raspundere aspecte ce exced cadrului contractual.

Prin urmare, intrucat, potrivit art.1270 C.civ., contractul are valoare de lege intre parti, tribunalul considera ca, raportat la conditiile de asigurare asumate de parti, paratei-asigurator ii revine obligatia de plata catre reclamanta-asigurat a contravalorii marfii transportate si pierduta pe parcursul transportului extern, ca urmare a furtului.

Prin urmare, tribunalul constata ca nu exista cauze de exonerare a paratei de plata despagubirilor.

Cat priveste cuantumul despagubirii, avand in vedere disp. art.1984, 1985 C.civ., art.17 si 23 din Conventia CMR, art.7.7 din conditiile de asigurare CMR, tribunalul apreciaza ca se impune ca asiguratorul sa plateasca asiguratului valoarea marfii pierdute, astfel cum rezulta din factura emisa de (...) , respectiv suma de 328.301 lei, echivalentul in lei la data platii a sumei de 74276,41 euro. Prejudiciul este cert, fiind consecinta raspunderii transportatorului pentru marfa pierduta, iar faptul ca pana in prezent reclamanta nu a facut plata nu reprezinta un argument valabil pentru respingerea actiunii, cu atat mai mult cu cat se constata din chiar actele dosarului, ca beneficiarul transportului s-a intors deja, printr-o actiune, impotriva reclamantei. De altfel, din contractul de asigurare nu reiese ca plata despagubirii este conditionata de efectuarea prealabila de catre asiguratul-transportator a platii daunelor catre beneficiarul contractului.

Pentru aceste motive, urmeaza, asadar, a fi admisa cererea, iar parata obligata la plata despagubirilor, conform contractului de asigurare.

Cat priveste plata dobanzii legale, tribunalul retine, ca potrivit art.1523 alin.2 lit.d C.civ., parata.profesionist este de drept in intarziere pentru neindeplinirea obligatiei de plata a despagubirilor, astfel incat, retinand ca, cel tarziu, la data de 03.07.2013, cand s-a luat decizia de refuz a platii despagubirilor, erau indeplinite toate conditiile pentru a se face plata, iar obligatia era scadenta, urmeaza a se dispune plata de catre parata si a dobanzii legale penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. 2 şi 2 ind. 1 din OG nr. 13/2011, începând cu data de 03.07.2013 şi până la plata efectivă. (SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 81/2015, pronuntata de catre Tribunalul Arges)

 

                                                                        *****

 

  • Intr-o alta speta, instanta de judecata a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (...) E. ROMANIA SRL, în contradictoriu cu pârâta (...) B.-U. ASIGURĂRI SA SUCURSALA S M, reţinand că ’’solicitarea reclamantei este neîntemeiată faţă de riscul asigurat prin contractul de asigurare încheiat între părţi, respectiv nu sunt îndeplinite condiţiile de asigurare care fac parte integrantă din poliţa de asigurare a reclamantei. (Hotararea nr. 48 din 28-apr-2009)

 

Astfel, conform condiţiilor generale de asigurare de tip E., cap.II, prin derogare de la art. IV pct. 7 lit .g - Condiţii Generale privind asigurarea transportatorului în calitate de D., pentru mărfurile transportate, asiguratorul acoperă riscul de furt parţial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie.

Ori, în cazul de faţă, instanţa de fond a reţinut că, nu suntem în prezenţa unui furt produs prin acte de tâlhărie. Potrivit declaraţiei conducătorului auto al reclamantei, acesta, în data de 17.05.2008, dormea în autovehiculul cu nr.de înmatriculare (...), iar marfa transportată se afla în autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...), iar asupra lui, a şoferului, nu s-a exercitat nici un act de violenţă sau ameninţări, nu a fost pus în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, pentru a preveni furtul mărfurilor, astfel cum cer condiţiile infracţiunii de tâlhărie, pentru a fi reţinută şi incriminată ca atare conform art.211 Cod penal. Şoferul nu a făcut decât să doarmă şi apoi, a doua zi, să constate sustragerea parţială a mărfii pe care o transporta pentru reclamantă.

În aceste condiţii, în opinia instanţei de fond, clauza privind acoperirea riscului de furt parţial nu operează în baza poliţei de asigurare nr.(...).’’

 

Potrivit art. 17 alin. (1) din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), transportatorul este răspunzător atât pentru pierderea totală sau parţială ori pentru avariere produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare. În cazul în care casa de expediţii nu are calitatea de transportator al mărfii - care a fost furată în timpul transportului -, ea acţionând doar ca intermediar între beneficiar şi transportatorul efectiv şi neputându-i fi reţinută culpa în producerea prejudiciului, asigurătorul acesteia nu poate fi obligat la plata despăgubirii, întrucât nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expediţii, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăuşul, în temeiul prevederilor CMR Geneva.

 

                                                            *****

-  Intr-o alta situatie, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Arges, la data de 21.03.2008, reclamanta S.C. I.L M. D. S.R.L., cu sediul în com.E., jud.A, a chemat în judecată pe pârâta S.C.B. S.A. - Sucursala Muntenia, cu sediul în Piteşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta, în calitate de asigurător, la plata sumei de 145.443 lei, reprezentând contravaloare marfă asigurată conform poliţei de asigurare nr.30657/11.10.2005.

  • Instanţa de fond a reţinut că, soluţia parcării autocamionului într-o locaţie publică (parcarea unui hotel din zona limitrofă centrului oraşului Piteşti) iluminată şi tranzitată nu echivalează cu abandonul şi lăsarea mărfii neasigurată, pentru a deveni incidentă clauza de excludere de plată stipulată în contract, iar furtul ca şi risc asigurabil nu poate fi exclus la modul absolut, indiferent care ar fi măsurile de securitate ce s-ar lua de către conducătorul auto.

 

 În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de subcontractant al S.C.E. & E. M. ROMANIA S.R.L., a efectuat în data de 22.03.2006, o cursă de transport marfă cu autocamionul având număr de înmatriculare (...) 3285-(...) 3274, pe ruta Spania E. – România (N.), beneficiarul transportului fiind S.C. AUTOMOBILE E. S.A.

La momentul prezentării mărfii, destinatarului transportului, s-a constatat lipsa efectivă a unor repere importante aparţinând mărfii transportate (respectiv, motoare fără pompe injecţii şi injectoare), ceea ce l-a determinat pe beneficiarul transportului să oblige pe contractantul principal, titular al contractului de transport - S.C.E. & E. M. ROMANIA S.R.L., la plata contravalorii prejudiciului produs, emiţând în acest sens factura nr.B.(...)PJ/19.12.2006.

La rândul său, S.C.E. & E. M. ROMANIA S.R.L. i-a refacturat contravaloarea prejudiciului reclamantei, cu factura nr. (...)/21.12.2006, întrucât transportul a fost realizat, în fapt, de către aceasta, s-a mai arătat în motivarea cererii. Reclamanta a mai arătat, însă, în motivarea cererii sale că marfa supusă transportului a fost asigurată prin poliţa de asigurare globală nr.30657/11.10.2005, iar potrivit Condiţiilor generale de asigurare privind răspunderea transportatorului în calitate de D. pentru mărfurile transportate, încheiate cu pârâta asigurător, a anunţat societatea de asigurare cu privire la producerea evenimentului asigurat şi a deschis dosar de daună cu privire la acesta, la data de 27.03.2006.

Reclamanta a concluzionat, arătând că după trecerea a doi ani de la data deschiderii dosarului de daună, pârâta nu a data nici un răspuns solicitării sale de a-i plăti dauna suferită, nici în sensul admiterii, dar nici în sensul respingerii cererii, astfel că la această dată ea înregistrează un prejudiciu de 145.442,78 lei, întrucât a achitat factura nr.(...)/21.12.2006.

În fine, reclamanta a apreciat că nu-i sunt aplicabile cauzele de excludere prevăzute de art.5 şi 6 din Condiţiile generale de asigurare, astfel că refuzul pârâtei asigurător de a o desdăuna cu contravaloarea prejudiciului suferit nu este în nici un fel justificat.

Pârâta S.C. B. S.A., prin Sucursala Muntenia, a formulat întâmpinare solicitând să se respingă acţiunea reclamantei ca fiind netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că se află în situaţia prevăzută de art.20 lit.g) din Condiţiile de asigurare, potrivit căruia „Asiguratul şi/sau prepusul acestuia are obligaţia ca în caz de staţionare a autovehiculului încărcat să ia măsuri de securitate a autovehiculului şi a mărfurilor”, aspect ce cade sub incidenţa prevederilor art.6 lit.c) din aceleaşi condiţii, care înlătură răspunderea asigurătorului şi exclude de la plata despăgubirilor, pagubele produse cu intenţie de către un prepus al asiguratului.

Astfel, a arătat pârâta, şoferul reclamantei, U. D., a efectuat transportul de motoare echipate pentru E. M., pe ruta Spania – România, iar în seara zilei de 22.03.2006 a ajuns în Piteşti la ora 21 30 .

În loc să parcheze maşina în garaj, a parcat-o pe strada (...) (...), în parcarea Hotelului Z., de unde a ridicat-o a doua zi – 23.03.2006 – la ora 5 00 şi a dus-o mai întâi în curtea reclamantei, iar mai apoi la V. E. Renault, pentru a o descărca. După descărcare, marfa a fost desfăcută şi s-a constatat faptul că de la un număr de 64 de motoare, lipseau pompele de injecţie, astfel că a fost sesizat şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului A, care a efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.208 – 209 Cod penal, cercetări ce formează obiectul dosarului nr.15332/29.03.2006 (număr dosar Parchet 2306/P/2006), iar în cursul urmăririi penale au fost identificate şi recuperate o parte din reperele furate.

În fine, în apărare, pârâta a mai arătat că dispoziţiile art.35 din Condiţiile generale de asigurare îi dau permisiunea să amâne plata, „dacă împotriva asiguratului s-a început o procedură administrativă şi/sau dacă împotriva unui prepus al acestuia s-a declanşat procesul penal în legătură cu evenimentul asigurat, din motive care sunt edificatoare din punct de vedere al dreptului la despăgubire, până la încheierea definitivă a acestuia.”

Prin sentinţa comercială nr.677/C din 24 septembrie 2008, T r i b u n a l u l C o m e r c i a l A r g e ş a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 145.443 lei, cu titlu de contravaloare marfă asigurată, luânduse act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele: Între reclamantă, societate de transport şi pârâtă, societate de asigurare, a fost încheiat Contractul de asigurare seria (...) nr.(...) (fila 37), având ca obiect asigurarea complexă pentru: avarii şi furt a autovehiculelor (Casco), răspundere civilă auto în afara României (C.V.), răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R.) şi asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicule. Contractul a cuprins ca perioadă asigurată, intervalul 13.10.2005 – 12.10.2006.

În noaptea de 22/23.03.2006, din autocamionul având numărul de înmatriculare (...) 3285-(...) 3274 şi care aparţinea reclamantei, vehicul aflat sub incidenţa poliţei de asigurare, au fost sustrase pompele de injecţie de la un număr de 64 de motoare ce fuseseră transportate din Spania, în România. Furtul s-a produs în timp ce autocamionul se afla parcat în parcarea Hotelului Z. din Piteşti şi a fost descoperit în dimineaţa zilei de 23.03.2006, cu ocazia predării transportului la destinaţie - V. E. Renault, asigurătorul fiind înştiinţat de îndată, aşa cum s-a prevăzut în condiţiile generale din contractul de asigurare.

Pârâta a întocmit dosar de daună, însă nu a achitat reclamantei contravaloarea mărfii asigurate, apărarea sa în litigiul de faţă (fila 48 verso) bazându-se, în principal, pe invocarea nerespectării de către asigurat a obligaţiei ca, în caz de staţionare a autovehiculului, să ia măsuri de securitate a acestuia (art.20 lit.g şi art.6 lit.c din Condiţiile de asigurare). În al doilea rând, apărarea pârâtei invocă dispoziţiile art.35 din Condiţiile generale de asigurare, care dau posibilitatea asigurătorului să amâne plata „dacă împotriva asiguratului s-a început o procedură administrativă şi/sau dacă împotriva unui prepus al acestuia s-a declanşat procesul penal în legătură cu evenimentul asigurat, din motive ce sunt edificatoare din punct de vedere al dreptului la despăgubire, până la încheierea definitivă a acestuia”.

În drept, potrivit dispoziţiilor art.969-970 Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună credinţă. Potrivit dispoziţiilor art.20 lit.g) din Condiţiile de asigurare privind răspunderea transportatorului în calitate de D. pentru mărfurile transportate D., anexă la contractul încheiat între părţi, asiguratului, în speţă reclamantei, sau prepusului acestuia îi revenea obligaţia, în caz de staţionare a autovehiculului încărcat, să ia măsuri de securitate a autovehiculului şi a mărfurilor.

Instanţa de fond a stabilit că, în speţă, nu se poate reţine în sarcina prepusului reclamantei – şoferul U. D. – vreo culpă în ceea ce priveşte staţionarea autocamionului în parcarea Hotelului Z., locaţie publică, aflată într-un loc iluminat, nici nu i se poate imputa că ar fi putut să-şi asigure marfa în vreun mod de care nu a făcut uz, în condiţiile în care pe tot traseul de transport, între E. (Spania) şi România, aceleaşi au fost condiţiile în care s-a efectuat parcarea autocamionului, respectiv în parcări publice.

Mai mult decât atât, marfa transportată nu prezenta nici o urmă vizibilă a faptului că transportul fusese violat, de vreme ce iniţial ea a fost luată în primire şi descărcată la destinaţie, D.-ul fiind confirmat cu marfa integral şi, abia la o oră după descărcare, la o examinare amănunţită, s-a descoperit că dintr-un număr de 64 de motoare lipsesc foarte multe piese. Aşadar, nici sub acest aspect, prepusului reclamantei nu i s-a reţinut vreo formă a culpei, după cum a fost înlăturată şi susţinerea pârâtei, în sensul că şoferul prepus putea să transporte marfa la garaj, de vreme ce sosirea în Piteşti s-a produs în noaptea de 22/23.03.2006, la o oră la care unitatea al cărei salariat era îşi încetase activitatea.

Instanţa de fond a mai reţinut că, soluţia parcării autocamionului într-o locaţie publică (parcarea unui hotel din zona limitrofă centrului oraşului Piteşti) iluminată şi tranzitată nu echivalează cu abandonul şi lăsarea mărfii neasigurată, pentru a deveni incidentă clauza de excludere de plată stipulată în contract, iar furtul ca şi risc asigurabil nu poate fi exclus la modul absolut, indiferent care ar fi măsurile de securitate ce s-ar lua de către conducătorul auto.

De asemenea, s-a reţinut că nici al doilea motiv invocat de pârâtă nu este întemeiat. Este adevărat că dispoziţiile art.35 din Condiţiile generale de asigurare, dau posibilitatea asigurătorului să amâne plata, dar numai „dacă împotriva asiguratului s-a început o procedură administrativă şi/sau dacă împotriva unui prepus al acestuia s-a declanşat procesul penal în legătură cu evenimentul asigurat, din motive ce sunt edificatoare din punct de vedere al dreptului la despăgubire, până la încheierea definitivă a acestuia”

Or, în speţă, aşa cum rezultă din conţinutul adresei aflată la fila 68 din dosar, adresă emisă de Parchetul de pe lângă Judecatoria Pitesti ca răspuns la solicitarea instanţei, au fost identificaţi şi reţinuţi autorii sustragerii componentelor auto din camionul aparţinând S.C.INTERNAŢIONAL M. D., iar între ei nu se numără şi şoferul U. D., prepusul reclamantei, faţă de care nici nu s-au efectuat cercetări şi, cu atât mai mult, nu s-a început nici procesul penal pentru ca să devină incidente dispoziţiile art.35 din Condiţiile generale de asigurare anexă la contractul încheiat între părţi.

Cât priveşte solicitarea pârâtei (formulată prin notele scrise după luarea cauzei în pronunţare), aceea de a se dispune suspendarea judecăţii litigiului de faţă până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr.2306/P/2006, ea nu a putut constitui temei al unei repuneri pe rol, nefiind demonstrat în ce măsură ar putea influenţa soluţia din penal, rezolvarea prezentului litigiu, de vreme ce ea nu se referă la prepusul reclamantei.

Concluzionând, instanţa a reţinut că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, iar pârâtei societate de asigurare i-a fost angajată răspunderea contractuală, cu obligaţia să plătească în calitate de asigurător suma de 145.443 lei, cu titlu de contravaloare marfă asigurată, conform poliţei de asigurare nr.30657/11.10.2005, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor art.22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările, pârâta îşi poate, la rândul său, recupera paguba prin subrogare, în limitele indemnizaţiei plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării, contra celor răspunzători de producerea pagubei.

(Hotararea nr. 7/A-C din 28-ian-2009 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.)

 

                                                                        *****

 

  • Prin sentinţa civilă nr. 1159 din data de 13 mai 2011, Tribunalul Covasna a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurator al K.F. Romania SA, în contradictoriu cu pârâţii SC H.S. SRL, B.C.R. A. SA, MWT SRL, G.A. SA, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest, având ca obiect pretenţii contractuale. A respins cererea de chemare în garanţie a pârâtei MWT SRL, formulată de pârâta SC H.S. SRL, având ca obiect pretenţii contractuale.
  • Întrucât, prejudiciul s-a produs în timpul transportului, când s-a furat marfa, dispoziţiile legale incidente în speţă cu privire la răspunderea pentru repararea prejudiciului sunt prevederile CMR Geneva, astfel încât nu se poate antrena răspunderea pârâtei recurente SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător al casei de expediţii, care este terţ faţă de contractul de transport încheiat de cărăuşul mărfii.

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi, în consecinţă, prin decizia nr. 6/A din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, s-a respins excepţia netimbrării apelului, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta Z.N.A., s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtelor SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA la plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22 iunie 2010 şi până la plata efectivă şi la suma de 3.300 euro şi 6.066,25 lei cheltuieli de judecată. S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC H.S. SRL în sensul obligării chematei în garanţie SC MWT SRL să plătească pârâtei suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22 iunie 2010 şi până la plata efectivă şi a sumei de 3.300 euro şi 10.962,25 cheltuieli de judecată. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond cu privire la respingerea acţiunii faţă de celelalte pârâte, respectiv SC MWT SRL, SC G.A. SA, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest, şi la respingerea cererii de chemare în garanţie a SC G.A. SA.

Au fost obligate intimatele-pârâte SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA să plătească apelantei-reclamante suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată chemata în garanţie SC MWT SRL să plătească intimatei-pârâte SC H.S. SRL suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA), întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, precum şi susţinerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte a constatat următoarele: Reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurător al K.F.R. SA, a formulat acţiunea în contradictoriu cu: 1) SC H.S. SRL; 2) B.C.R. A. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurator al SC H.S. SRL); 3) MWT SRL; 4) G.A. SA, în calitate de asigurator al MWT SRL; 5) R.T. KFT; 6) T.B.E. Budapest, în calitate de asigurator al MWT SRL, solicitând obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de: a) 26.932,50 euro reprezentând suma plătită de reclamantă, în calitate de asigurător al K.F.R. SA; b) a dobânzii de 5% pe an de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective a despăgubirii; c) cheltuieli de judecată. În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că Z.N.A. este asigurătorul SC K.F.R. SA - beneficiarul mărfii. Urmare a daunei suferite de către asigurat, precum şi a despăgubirii achitate acestuia, s-a subrogat în drepturile sale, conform Scrisorii de Subrogaţie datată din 19 noiembrie 2009 şi ataşată cererii de chemare în judecată. Între K.F.R. SA şi SC H.S. SRL a fost încheiat contractul de transport nr. 4750 din 5 iunie 2007, completat prin actul adiţional nr. 734 din 21 ianuarie 2009, prin care SC H.S. SRL s-a obligat să efectueze în beneficiul K.F.R. SA un număr de 33 de transporturi, pe ruta Landshut/Germania-Braşov/România.

La rândul său, SC H.S. SRL a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport nr. R 7402 din 13 februarie 2009, prin care cea din urmă societate se angaja faţă de SC H.S. SRL să efectueze transportul. R.T. KFT este persoana juridică care a efectuat transportul, conform documentelor anexate cererii de chemare în judecată, în care numele său este menţionat pe scrisoarea de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17 decembrie 2009. B.C.R. A. SA, G.A. SA şi T.B.E. Budapest sunt asigurătorii de răspundere civilă a celor trei societăţi în ordinea mai sus enumerată, aşa cum reiese din documentele anexate acţiunii, iar poliţele de asigurare SC H.S. SRL şi MWT SRL au o limită a despăgubirii pe incident de 50.000 euro şi R.T. KFT are o limită de asigurare de 200.000 USD. SC K.F.R. SA nu şi-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligaţiilor pe care SC H.S. SRL şi le-a asumat prin contractul de transport încheiat cu această societate. În baza convenţiilor mai sus indicate, marfa, constând şi fiind descrisă ca "ouă de ciocolată M., 132 cartoane, 6.237,00 kg brut", a fost încărcată în autotrenul frigorific R.M. operat de către R.T. KFT, conform scrisorii de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17 decembrie 2009, urmând ca transportul să se efectueze pe ruta Germania (Landshut)-România (Braşov). La data de 18 februarie 2009, orele 18:30, autotrenul a intrat în România pe la punctul de frontieră Nădlac.

La trecerea prin vamă, greutatea totală a autotrenului (23.230 kg), verificată de către Administraţia Naţională a Drumurilor, s-a confirmat a corespunde şi a fi consistentă cu greutatea totală firească a autotrenului plus marfa încărcată, ceea ce denotă că acesta a intrat pe teritoriul României încărcat. În seara zilei de 18 februarie 2009, autotrenul a fost parcat în zona şoselei de centură a oraşului Arad, iar câteva ore mai târziu a fost furat împreună cu marfa. Autotrenul a fost găsit de organele de poliţie la data de 20 februarie 2009, parcat pe DN 69, aproape de localitatea Vinga, la aproximativ 30 km de Arad.

Ca urmare a acestui fapt, beneficiarul a fost prejudiciat, deoarece marfa nu a fost predată. În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din CMR, Geneva, 19 mai 1956: "Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare", iar în conformitate cu alin. (3): "Transportatorul nu poate invoca pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia" şi în consecinţă vina pentru producerea incidentului aparţine în totalitate persoanelor care şi-au asumat prin contract efectuarea transportului, dovada constituind-o următoarele aspecte de fapt: - furtul a fost raportat de către şoferul autotrenului Poliţiei Săvârşin, la aproximativ 93 km de oraşul Arad, pe direcţia către oraşul Deva, la data de 19 februarie 2009, în jurul orelor 03:00. Din declaraţiile date de şoferul autotrenului, în aparenţă, furtul a avut loc într-o parcare situată în zona de nord a şoselei de centură a oraşului Arad, în jurul orelor 22:00. Detalii exacte cu privire la parcarea folosită de către şofer nu au putut fi obţinute, dar din concluziile poliţiei rezultă că, în fapt, autotrenul nu a fost oprit într-un spaţiu având destinaţia specifică de parcare, ci într-un refugiu adiacent şoselei de centură. Şoferul autotrenului a declarat că la momentul furtului se odihnea în cabina capului tractor, moment în care a fost surprins de persoane necunoscute care au intrat în cabină şi l-au scos în afara acesteia. În continuare, se reţine din declaraţiile date că trei persoane l-au urcat pe şoferul autotrenului într-un autoturism Dacia de culoare roşie şi lau eliberat la depărtare de oraşul Arad, pe drumul către oraşul Deva. Autotrenul, a fost găsit de organele de poliţie la data de 20 februarie 2009, parcat de-a lungul DN 69 în proximitatea localităţii Vinga, la aproximativ 30 km de Arad, pe direcţia oraşului Timişoara. Semiremorca s-a constatat a fi goală, fără vreo urmă a mărfii sau a ambalajului acesteia. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe două reglementări, şi anume: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR Geneva, 19 mai 1956), art. 17, art. 27 şi art. 31; Legea nr. 136/1995, art. 41-43; Codul comercial, art. 42. În raport cu motivarea acţiunii şi cu dispoziţiile legale invocate de reclamantă, problema de drept ce urmează a fi dezlegată ca urmare a formulării recursului de către asigurătorul pârâtei SC H.S. SRL se referă la angajarea răspunderii asigurătorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a se stabili dacă pârâta SC H.S. SRL răspunde faţă de SC K.F.R. SA în calitate de transportator sau în calitate de casă de expediţie. Astfel fiind, se constată că la data de 7 iulie 2008 s-a încheiat între autoarea recurentei SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător, şi pârâta SC H.S. SRL, în calitate de asigurat, contractul de asigurare a casei de expediţii, cod RCE, nr. 0013, cu valabilitate începând cu data de 11 mai 2008 până la data de 10 iulie 2009, suma asigurată fiind de 50.000 euro. Potrivit dispoziţiilor contractuale, asigurătorul răspunde faţă de prejudiciile produse de asigurat în activitatea sa vizând intermedierea transportului internaţional.

În speţă, pârâta SC H.S. SRL a acţionat în calitate de casă de expediţie, în temeiul contractului de transport nr. 4750 din 5 iunie 2007 şi a actului adiţional nr. 734 din 21 ianuarie 2009, încheiat cu beneficiarul SC K.F.R. SA, în sensul că a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport al mărfii, iar, ulterior, SC MWT SRL a încheiat alt contract de transport cu R.T. KFT, care a efectuat transportul. În motivarea acţiunii, asigurătorul (reclamanta), care s-a subrogat în drepturile beneficiarului, nu invocă încălcarea acestui contract de către pârâta SC H.S. SRL, în sensul că nu avea dreptul să subcontracteze sau că a încălcat dispoziţiile art. 6, intitulat "Angajarea subcontractorilor", şi, de asemenea, nu invocă faptul că pârâta ar fi subcontractat cu MWT SRL în mod nelegal, ci precizează expres că "în speţă, vina pentru producerea incidentului aparţine în totalitate persoanelor care prin contract şi-au asumat efectuarea transportului efectiv, respectiv R.T. KFT, în raport cu modalitatea dispariţiei mărfii, furată în condiţiile precitate.

În consecinţă, dacă însăşi reclamanta susţine că transportatorului efectiv al mărfii - R.T. KFT, în calitate de comitent al prepusului său (şoferul autocamionului) -, îi incumbă răspunderea pentru prejudiciul suferit de beneficiar, este evident că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina casei de expediţii, pârâta SC H.S. SRL, pentru producerea prejudiciului, aşa cum în mod nelegal a reţinut curtea de apel şi, implicit, asiguratorul casei de expediţii nu poate fi obligat la plata despăgubirii. Întrucât, cum s-a precizat mai sus, prejudiciul s-a produs în timpul transportului, când s-a furat marfa, dispoziţiile legale incidente în speţă cu privire la răspunderea pentru repararea prejudiciului sunt prevederile CMR Geneva, cum, de altfel, susţine şi reclamanta în cererea de chemare în judecată, astfel încât nu se poate antrena răspunderea pârâtei recurente SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător al casei de expediţii, care este terţ faţă de contractul de transport încheiat de cărăuşul mărfii. Potrivit art. 17 alin. (1) din CMR, transportatorul este răspunzător atât pentru pierderea totală sau parţială ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârziere în eliberare. În speţă, pârâta SC H.S. SRL nu are calitatea de transportator efectiv al mărfii care a fost furată, deoarece a acţionat ca intermediar (casă de expediţie) între beneficiar şi transportatorul efectiv şi de aceea asigurătorul pârâtei, recurenta, nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expediţii, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăuşul, în temeiul CMR Geneva.

În raport cu cele expuse, este evident că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc asigurat prin poliţa de răspundere civilă a casei de expediţii, ci face obiectul contractului de asigurare CMR, încheiat între transportatorul mărfii şi o societate de asigurare. Deşi la punctul 6 al acţiunii reclamanta afirmă că beneficiarul SC K.F.R. SA nu şi-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligaţiilor pe care SC H.S. SRL şi le-a asumat prin contractul de transport, în realitate, beneficiarul SC K.F.R. SA a ştiut că pârâta SC H.S. SRL acţionează în calitate de intermediar al transportului, şi nu de transportator efectiv, deoarece la filele 51 şi 52 din dosarul de fond s-au depus înscrisuri intitulate "Confirmare de transport" şi "Condiţii generale", în care se precizează că "toate mărfurile sunt asigurate în condiţiile CMR acoperite de către furnizorii noştri, cu excepţia zonelor geografice determinate".

Din conţinutul confirmării de transport, trimisă beneficiarului anterior efectuării transportului prevăzut a avea loc între 17 februarie 2009 şi 19 februarie 2009, rezultă că acesta a luat cunoştinţă de faptul că transportul nu poate fi efectuat de un transportator care este furnizor de servicii pentru casa de expediţii SC H.S. SRL şi că mărfurile sunt asigurate în condiţiile CMR acoperite de aceşti furnizori.

În situaţia în care beneficiarul SC K.F.R. SA, primind confirmarea de transport şi condiţiile generale, a constatat că transportul nu va fi efectuat de pârâta SC H.S. SRL, avea posibilitatea să comunice pârâtei refuzul privind efectuarea transportului de către un furnizor al pârâtei, în cazul în care considera că încheiase cu aceasta contractul în calitate de transportator efectiv, şi nu de casă de expediţie.

Faptul că după primirea adresei privind confirmarea transportului beneficiarul a achiesat la efectuarea transportului. conform propunerii pârâtei, este evident, întrucât transportul s-a efectuat de un alt cărăuş. Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt fondate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a admis recursul, a modificat decizia nr. 6/A din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta Z.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 13 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna, care a fost menţinută, în totalitate, întrucât este legală şi la adăpost de orice critică.

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia nr. 241 din 29 ianuarie 2014, )

 

                                                                        *****

Despagubire pentru evenimente standard. Prima suplimentara pentru alte evenimente specificate in mod expres- Practica instantelor de judecata

 

  • Intr-o alta speta in care, reclamanta (...) E. J. SRL B a chemat în judecată pe pârâta (...) P. Vienna Insurance H. SA B – Sucursala B pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 308.082,07 lei (echivalentul a 73.131,76 euro) reprezentând plata despăgubirilor aferente evenimentului asigurat şi petrecut la data de 19.09.2008, a dobânzilor legale pentru această sumă precum şi a cheltuielilor de judecată, instanta de judecata a respins-o ca nefondata.
  • Părţile în litigiu nu au convenit să asigure şi alte evenimente decât cele standard, că clauza prevăzută de art. 5.3 din Condiţii generale – Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R. ) este aplicabilă, reclamanta neavând dreptul la despăgubiri pentru mărfurile transportate cu semiremorca asigurată prin actul adiţional, deoarece nu a plătit o primă suplimentară pentru a acoperi daunele produse ca urmare a următoarelor evenimente: „influenţa temperaturii ca urmare a absenţei, proastei funcţionări, insuficienţei sau opririi frigorifice sau de încălzire a vehiculelor, perisabilitatea mărfurilor transportate”

 

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a încheiat cu pârâta un contract de asigurare complexă a transporturilor de tip „P.” conform poliţei seria T nr. (...) ce includea asigurarea Casco şi de răspundere a transportatorilor pentru mărfurile transportate pentru autocarul Volvo cu număr de înmatriculare (...) şi conform actului adiţional nr. 1/26.03.2008 la această poliţă, semiremorca frigorifică E. U. 339 cu numărul de înmatriculare (...).

A mai arătat reclamanta că poliţa de asigurare a fost întocmită în ziua de 28.02.2008 pe o perioadă de 12 luni, respectiv 01.03.2008 – 28.02.2009 iar la data producerii evenimentului, ratele stabilite de asigurator erau achitate. În plus, a precizat reclamanta, la data încheierii poliţei de răspundere a indicat în mod expres asiguratorului că marfa pe care urma să o transporte este una perisabilă iar solicitarea sa a fost pentru o asigurare care să acopere acest tip de transport.

Reclamanta a precizat că la data de 20.09.2008 a avut loc un eveniment pe care îl considera asigurat în sensul că în timpul transportului marfa din interiorul semiremorcii frigorifice (G.) s-a depreciat în proporţie de 100%, aceasta fiind îngheţată aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu beneficiarul mărfii şi reprezentantul pârâtei.

Cauza deteriorării mărfii nu a fost defecţiunea instalaţiei frigorifice ci o setare greşită a instalaţiei o eroare umană aşa cum s-a constatat de B. D. Serv dar pârâta a refuzat să plătească despăgubirile solicitate în cuantum de 73.131,76 Euro reprezentând valoarea mărfii transportate şi a transportului Olanda – România.

Prin sentinţa nr. 82/G./9 aprilie 2009, Tribunalul Braila, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. „E. J.” SRL B împotriva pârâtei S.C. „P. Vienna Insurance H.” S.A. B – Sucursala B. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu deţinea la momentul încheierii poliţei seria T nr. (...) capul tractor şi semiremorca şi că ulterior, aceasta a solicitat completarea poliţei, astfel cum rezultă din actul adiţional nr. 1/26 martie 2008. S-a mai reţinut că s-a adăugat la poliţa iniţială semiremorca frigorifică E. U. 339, cu numărul de înmatriculare BR – 14 – E., suma asigurată fiind de 20.320 Euro, pentru asigurarea CASCO aşa cum reiese din anexa A (fila 22 dosar fond).

În ceea ce priveşte motivul deteriorării bunurilor transportate, prima instanţă a reţinut că motivul deteriorării acestora nu a fost dovedit în cauză şi că reclamanta a invocat o culpă a angajatului său, nu o defecţiune tehnică a instalaţiei frigorifice, fără să facă dovada acestei susţineri; că în cauză, indiferent de motivul deprecierii mărfii transportate de reclamantă, se aplică clauza contractuală de la art. 5.3 din Condiţiile generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R.), conform căreia „consecinţele următoarelor evenimente sunt acoperite numai în cazul în care s-a convenit astfel şi s-a plătit primă suplimentară, influenţa temperaturii ca urmare a absenţei, proastei funcţionări, insuficienţei sau opririi frigorifice sau de încălzire a vehiculelor, perisabilitatea mărfurilor transportate”; că din actele încheiate de părţile în litigiu nu rezultă că acestea au convenit să asigure şi alte evenimente decât cele standard şi că prima de asigurare nu reflectă riscul suplimentar al evenimentelor stipulate expres, ca să-l cuprindă şi pe cel invocat de reclamantă şi că lipsa asigurării nu poate fi suplinită de o consecinţă a faptului că semiremorca era una frigorifică; că actul adiţional nu a vizat şi riscurile prevăzute de art. 5 pct. 5.3 pentru care trebuia să fie achitate prime suplimentare.

Împotriva menţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.C. „E. J.” SRL.

Apelul nu este fondat.

 Este de necontestat că la data de 28 februarie 2008 părţile în litigiu au încheiat poliţa de asigurare seria T nr. (...) (fila 10 dosar fond) pentru autovehicule destinate transportului de bunuri în conformitate cu anexa A; asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt – CASCO; asigurare de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate C.M.R. , pentru perioada de asigurare de 12 luni (1 martie 2008 – 28 februarie 2009) pentru autovehiculul Volvo cu numărul de înmatriculare (...) astfel cum rezultă din anexa B de la fila 21 dosar fond. Ulterior, la data de 26 martie 2008 între aceleaşi părţi s-a încheiat actul adiţional nr. 1 din 26 martie 2008 la poliţa seria T nr. (...) prin care a fost asigurată semiremorca frigorifică E. U. 339, număr de înmatriculare (...), suma de asigurare fiind de 20.230 Euro (fila 24 dosar fond). Curtea constată că poliţa de asigurare seria T nr. (...) şi actul adiţional sunt semnate de ambele părţi în litigiu, situaţie în care susţinerea apelantei că nu a cunoscut condiţiile de asigurare nu este întemeiată cu atât mai mult cu cât poliţa seria T conţine menţiunea „ am luat cunoştinţă de condiţiile de asigurare şi sunt de acord cu încheierea poliţei de asigurare”.

Prima instanţă a reţinut corect că, în speţă, părţile în litigiu nu au convenit să asigure şi alte evenimente decât cele standard, că clauza prevăzută de art. 5.3 din Condiţii generale – Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R. ) este aplicabilă, reclamanta neavând dreptul la despăgubiri pentru mărfurile transportate cu semiremorca asigurată prin actul adiţional, deoarece nu a plătit o primă suplimentară pentru a acoperi daunele produse ca urmare a următoarelor evenimente: „influenţa temperaturii ca urmare a absenţei, proastei funcţionări, insuficienţei sau opririi frigorifice sau de încălzire a vehiculelor, perisabilitatea mărfurilor transportate” ( fila 12 verso, dosar fond). În cererea – chestionar anexă la poliţa seria T nr. (...) (fila 28 dosar apel) apelanta-reclamantă s-a obligat ca „În cazul în care autovehiculul, după încheierea asigurării, va fi dotat cu diverse echipamente suplimentare, pe care doresc să le asigur, voi aviza P. pentru luarea în evidenţă a acestora, majorarea sumei asigurate şi suplimentarea primei de asigurare”. Asumarea acestei obligaţii combate afirmaţiile apelantei că intimata în calitate de asigurator nu ar fi informat-o cu privire la condiţiile asigurării. Apelanta reclamantă a semnat actul adiţional nr. 1/26.03.2008 care conţine menţiunea „ Restul clauzelor contractuale rămân nemodificate”, fără obiecţiuni. Prima instanţă, în mod corect nu a reţinut depoziţia martorei E. N., raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 136/1995, conform cărora „Contractul de asigurare nu poate fi dovedit prin martori chiar dacă exista un început de dovadă scrisă”. Ordinul nr. 3111/2004 precizează informaţiile pe care asiguratorii trebuie să le furnizeze clienţilor, or, din cele expuse mai sus, rezultă că apelanta reclamantă a fost informată şi a semnat poliţa de asigurare şi actul adiţional, situaţie în care conform art. 969 C.civ. acestea au putere de lege între părţile contractante. În raport de cele expuse mai sus, apelul declarat de reclamantă nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 296 C.proc.civ. să fie respins.

(Decizia nr. 104/A din 05-nov-2009, Curtea de Apel Galati)

 

                                                            *****

 

Mecanismului subrogaţiei personale în virtutea căruia, în limitele indemnizaţiei plătite în beneficiul persoanei asigurate şi vătămate prin producerea cazului asigurat, asigurătorul, subrogându-se în drepturile acesteia, se poate regresa împotriva persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului. Solidaritatea pasiva

 

  • Prin sentinţa comercială nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 811/30/2009 s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA - Ocna Mureş şi s-a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.S.A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL şi SC U.A. SA (fosta SC U.V.I.G. SA) Ocna Mureş, fiind obligate în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu şi la plata către reclamantă a sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se în rest cheltuielile de judecată, ca nedovedite.
  • In virtutea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Solidaritatea pasivă în materie civilă poate rezulta şi implicit, din modalitatea prin care legiuitorul înţelege să reglementeze răspunderea persoanelor implicate într-un delict civil.

 

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 16 februarie 2010, reclamanta SC A.C.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL şi SC U.A. SA, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu cauzat de prima pârâtă asiguratei reclamantei, SC F.M. România SRL, prin modul în care a efectuat transportul din perioada 20 - 21 iulie 2008, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat următoarele: Prin Comanda de transport nr. 24564 din 18 iulie 2008, pârâta SC A.T. SRL a efectuat un transport de alimente de la locul de încărcare al S.C F.M. România S.R.L. - vis a vis de Metro Timişoara - la Suceava, loc de descărcare Le Bridge, cu autoturismul nr. de înmatriculare, în perioada 20 - 21 iulie -2008.

Pe parcursul transportului, a izbucnit un incendiu care a afectat o parte din marfa transportată, întocmindu-se la data de 23 iulie 2008 de către SC F.M. România SRL, SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) şi SC A.T. SRL un proces verbal prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camion urmând ca descărcarea mărfii şi stabilirea exactă a prejudiciului să aibă loc ulterior. La data de 07 august 2008 s-au constatat de către clientul SC N. România SRL produsele neafectate în urma incendiului. Valoarea produselor deteriorate a fost stabilită la suma de 177.300,08 lei şi a fost imputată societăţii SC F.M. România SRL conform facturii fiscale nr. 001189 din 29 august 2008, emisă de SC N. România SRL.

Deşi valoarea prejudiciului determinat de SC N. România SRL prin factura nr. 001189 este de 49.839,79 Euro TVA inclus, convenţia părţilor, între asiguratul SC F.M. România SRL şi asigurătorul SC A.C.S.A. SA a fost că valoarea prejudiciului care se va despăgubi de asigurător este mai mică decât suma calculată de beneficiarul SC N. România SRL, respectiv de 40.557,33 Euro din care se va deduce franşiza de 2.000 Euro.

Pentru acest motiv, reclamanta a achitat asiguratului SC F.M. România SRL suma de 38.557,33 Euro. Prin acţiunea pendinte reclamanta tinde să recupereze de la pârâte, în solidar, suma de 38.557,33 Euro plătită asiguratului sau, SC F.M. România SRL, în temeiul mecanismului subrogaţiei personale consacrat de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, în virtutea căruia, în limitele indemnizaţiei plătite în beneficiul persoanei asigurate şi vătămate prin producerea cazului asigurat, asigurătorul, subrogându-se în drepturile acesteia, se poate regresa împotriva persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului demers pe care instanţa de fond l-a considerat întemeiat, respectiv pârâtele datorează în solidar reclamantei suma respectivă cu titlu de prejudiciu.

Astfel, s-a constatat că între pârâtele SC U.A. SA şi SC A.T. SRL s-a încheiat la data de 25 septembrie 2007 asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR, asigurare materializată prin poliţa de asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008, autovehiculul asigurat fiind semiremorca Keogel tip. SNC 029 cu nr. de înmatriculare. nu acoperă evenimentul asigurat întrucât vizează doar transporturile externe, instanţa de fond a apreciat ca nefondată această apărare şi o a înlăturat-o. S-a observat că, din cuprinsul poliţei de asigurare, fila 40, nu rezultă explicit faptul că asigurarea facultativă a autoturismului respectiv este doar pentru transportul extern, nemenţionându-se nimic cu privire la limita teritorială, extern sau intern.

Conform acestor Condiţii de asigurare, evenimentul intervenit pe perioada transportului contractat de pârâta SC A.T. SRL nu este exclus de la asigurare şi nici condiţionat calităţii sale procesuale şi a excluderii evenimentului de la asigurare pe Condiţiile de asigurare 706/07.2006, acestea nu fac parte integrantă din poliţa de asigurare seria AV nr. 0426303, nefiind nici măcar indicate în rubrica documentelor care pot face parte integrantă din poliţa de asigurare încheiată de pârâta SC A.T. SRL (menţionându-se explicit doar condiţiile generale cod 705/10.2006, 707/10.2006 şi 708/10.2006).

Prin urmare, s-a apreciat de către tribunal că pârâta SC U.A. SA este ţinută pentru acoperirea prejudiciului produs de asiguratul său, pârâta SC A.T. SRL în virtutea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. In cauză, pârâta SC A.T. SRL datorează reclamantei suma de 38.557,33 Euro în virtutea prevederilor art. 425 C. com. potrivit cărora „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport".

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 13/1995 care prevăd că drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei şi că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, reclamanta poate pretinde şi obţine plata despăgubirilor şi în solidar de la pârâtele SC U.A. SA şi SC A.T. SRL. Argumentaţia instanţei cu privire la solidaritate s-a bazat pe interpretarea normelor şi principiilor civile în materie, în sensul că solidaritatea pasivă în materie civilă delictuală nu trebuie prevăzută expres de lege, dispoziţiile art. 1041 C. civ., fiind incidente doar în cazul răspunderii civile contractuale, textul de lege fiind cuprins în secţiunea IV a capitolului VI din Titlu III al Codului Civil intitulat „Despre contracte sau convenţii" astfel că principiul că obligaţia solidară nu se prezumă ci trebuie să fie stipulată expres, se referă evident la necesitatea ca această răspundere să fie prevăzută în convenţiile sau contractele însuşite de părţi, pentru a garanta cunoaşterea naturii răspunderii civile generate de nerespectarea convenţiei sau contractului.

Prin urmare, solidaritatea pasivă în materie civilă poate rezulta şi implicit, din modalitatea prin care legiuitorul înţelege să reglementeze răspunderea persoanelor implicate într-un delict civil or, dispoziţiile art. 42 din lege exprimă o asemenea abordare în sensul solidarităţii răspunderii asigurătorului şi asiguratului atunci când persoana păgubită înţelege să o invoce.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA, a admis cererea şi a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu.

(Decizia nr. 368 din 01-feb-2012 pronuntata de ICCJ, Sectia a II a civila).

 

 

Florin Marius Ciuca, avocat BursaTransport



Acest site foloseste cookie. Prin navigarea pe aces site, va exprimati accordul in privinta folosirii cookie-urilor.

Vezi mai multe detalii.